Am început să practic ceea ce am învățat, frustrările mele au apărut când am realizat că defapt problemele oamenilor sunt mult mai diverse și complexe. M-am îndreptat spre scolile de podologie din Rusia și Germania. Au fost cursuri care m-au luminat, dar și care m-au dezamăgit, îmi venea să urlu că am cheltuit atâțea bani! În fine…trecutul nu poate fi schimbat, doar prezentul și viitorul.Datorită experiențelor prin care am trecut, am învățat să fiu mai selectivă, să nu mă întind mai mult decăt îmi este pătura, să nu încerc să fac 100 de lucruri și să mă specializez pe un segment, dar acesta să-l fac foarte bine și la cele mai înalte standarde.În prima perioadă am lucrat mult în cabinetul meu de pedichiură, ceea ce m-a facut să-mi dezvolt viziunea și să câștig experiență, încredere. Eram șocată câte greseli se fac în ceea ce privesc tratamentele labei piciorului și cât de putină informație există în România.Am început să-mi pun semene de întrebare în momentul în care au ajuns pe scaunul meu, medici dermatologi și nu numai. E clar că undeva există o verigă slabă! Dacă acesti oameni vor citi aceste randuri, vreau să le mulțumesc că mi-au acordat încredere și tuturor celor care au trecut pragul cabinetului meu, promit să păstrez anonimatul pănă vor hotarî dânșii! Sunt fericită că am putut să le fiu de ajutor!
Lungime: 1326 caracter (e)
Descrierile de meta conține între 100 și 300 de caractere (spații incluse).
Vă permite să influențați modul în care paginile dvs. web sunt descrise și afișate în rezultatele căutării.
Asigurați-vă că toate paginile dvs. web au o descriere metaică unică care este explicită și conține cele mai importante cuvinte cheie (acestea apar cu caractere aldine când corespund unei părți sau întregii interogări de căutare a utilizatorului).
O descriere bună a meta-ului acționează ca o reclamă ecologică, deci utilizați mesageria brută cu o chemare clară la acțiune pentru a maximiza rata de clic.
Social
Date sociale
Costurile și costurile anterioare au oferit această formă semi-publică de comunicare imposibilă. Dar progresele în tehnologia de rețele sociale din 2004-2010 au făcut concepte mai largi de împărtășire posibile.